La începutul acestei luni, vreme de trei zile, 6-8 octombrie, unul dintre principalele holuri ale Parlamentului European din Strasbourg a fost gazda unei statui a cărei semnificație, depășind cu mult granițele unei simple ironii, era evidentă: un Donald Trump gol și obez, grotescă parodie a Justiției antice, în mâna dreaptă, pe post de sabie, cu o crosă de golf și în stânga cu binecunoscuta balanță, cocoțat pe umerii anemici ai unui om care abia se poate păstra pe picioare, vădit copleșit de povara pe care artistul i-a pus-o în spate.
Pentru a evita orice dubiu, autorul lucrării , danezul Jens Galschiot, un sculptor recunoscut pentru sarcasmul creațiilor sale, a așezat alături de opera sa, înaltă de 2,6 metri cu soclu cu tot, o placă inscripționată în limba engleză cu un text care se vrea a fi transcrierea gândurilor președintelui american din ipostaza sa de fier îmbrăcat în aur de 23 de carate : ” Stau pe spatele unui bărbat. Se scufundă sub greutatea mea : voi face orice să – l ajut, cu excepția de a mă da jos de pe spatele lui.” Semnat : ” Regele Nedreptății”.
Și alături, pentru amatorii de suveniruri, o mulțime de copii miniaturale ale statuii, frumos orânduite pe o măsuță.
Creația plastică, iarăși, pentru a nu lăsa loc niciunui echivoc privind „simpatia” autorului față de modelul operei sale, purta și un nume explicit și sugestiv : ” The Orange Plague”, ” Ciuma Portocalie”.
Nu era vorba de o prezentare publică în premieră absolută, pentru că ” Ciuma…”, ca o veritabilă ” vedetă rock”, cum a a și fost numită într – un cotidian franțuzesc, mai fusese expusă și la Belem, în inima pădurii tropicale a Braziliei ( în noiembrie 2025, în timpul Conferinței ONU privind schimbările climatice), și la Copenhaga (la începutul lui 2026, cu ocazia unor demonstrații împotriva amenințărilor lui Trump de anexare a Groenlandei). Ea a ” înfrumusețat” chiar și sobrul decor al Conferinței pentru Securitate de la Munchen, din februarie anul acesta. Și nu va lipsi nici luna viitoare, din Antalya, în Turcia, de la o nouă rundă internațională privind riscurile încălzirii globale.
Cum era de așteptat, apariția statuii lui Trump, într – o așa caricaturală viziune, a stârnit reacții nu neapărat numai de aprobare și entuziasm, precum cele ale numeroșilor săi contestatari europeni, ci și critice, chiar violent critice, căci, în Europa, președintele american are și destui prieteni și susținători. Unul dintre aceștia din urmă, premierul social-democrat al Slovaciei, Robert Fico, atacând în termeni duri conducerea Parlamentului European pentru acceptarea în sediul său, în numele dreptului la libera exprimare, a unei ” opere” insultătoare la adresa unui partener pe al cărui sprijin ar vrea să se poată conta, la nevoie. El nu a ezitat să-i numească pe organizatorii expunerii statuii niște „indivizi falimentați spiritual, aventurieri și nebuni.”
Și dacă din partea eurodeputatului danez Per Clausen, cel care a lansat către Jens Galschiot invitația de a-și prezenta lucrarea și în locul reprezentativ al democrației europene, artistul nu a rămas fără replică : ” L-am înfățișat pe Donald Trump ca pe o <ciumă portocalie > pentru că el distruge tot ceea ce eu susțin”, a spus el. Și a continuat : ” Cred în democrație și în statul de drept. Toate acestea trebuie protejate…”
Or, lucru cu care, desigur, noi, cei din țara lui Caragiale, nu avem cum să nu fim de acord, „Când râzi de un dictator, îi iei puterea.” Singura „mică” problemă ar fi identitatea ” dictatorului”, fiind greu, dacă nu chiar imposibil de imaginat că ” cea mai mare democrație din lume” are în fruntea sa un asemenea conducător, și încă unul „ales prin vot universal, direct și liber”!
Sculptorul danez încearcă să – și explice cumva decizia artistică, apelând la parabola unui basm, ” Hainele noi ale împăratului”, scris de conaționalul său Hans Christian Andersen, unul dintre cei mai mari autori de povești ai lumii. În basm, împăratul se plimbă complet dezbrăcat pe străzile cetății, ascultând, cu încântare, laudele trecătorilor, supușii săi , care de care mai flatante, laude care exprimă fascinația față de frumusețea veșmintelor stăpânului . Asta până când un copil, neajuns încă la vârsta ipocriziei, exclamă cu glas inocent și limpede : „Împăratul este gol „!
Pentru Jens Galschiot, președintele Trump ar fi exact în situația împăratului din poveste, îmbătat cu lingușelile celor care în față îl proclamă a fi cel mai mare leader, cel mai inteligent politician, cel mai inspirat orator… Și vine el, Jens, asemeni copilului lui Andersen, și îi arată în oglinda artei sale locatarului de Casa Albă adevăratul chip.
Dar oare, chiar așa stau lucrurile?
În politică, în viață în general, funcționează, dincolo de eternele criterii morale și estetice, moștenite din strălucitoarea antichitate greco-romană, încă unul, cel puțin la fel de important și în măsură să se bucure de aprecierea noastră, cel al eficienței.
În această privință, modelul de om politic cel mai demn de avut în memorie mi se pare a fi cel al lui Georges Clemenceau, „Tigrul”, „răsturnătorul de guverne”, premierul francez care a jucat un rol atât de important în consfințirea realizării României Mari, după Primul Război Mondial. Obișnuia să spună, el, cel renumit pentru exigența cu care își conducea guvernul, cerând miniștrilor claritate în gândire și, odată luată decizia, aceasta să fie pusă în practică totdeauna cu energie și curaj : ” Înainte de toate, trebuie să știi ce vrei, apoi trebuie să ai curajul să o spui și, în sfârșit, energia de a o face”!
În ceea ce-l privește pe președintele Trump, mi se pare extrem de potrivită o definiție formulată de-al nostru mare gânditor de limbă franceză care a fost, și ne rămâne, Emil Cioran : „Fiecare om eficient își creează propria legendă, în care ajunge să creadă, în care trebuie să creadă, dacă nu vrea să renunțe la tot și să se scufunde în inutilitate.”
Un pericol care, cel puțin până acum, nu pare a-l amenința pe un șef al statului american care poartă cu firesc și lejeritate haina unei legende și care se impune interlocutorilor prin imprevizibilitatea reacțiilor sale.
Leave a Reply