Miercuri seara, în jurul orei 20:00, a avut loc un accident de circulație în care a fost implicată doctorița Mirela Mirea, de la UPU Alexandria.
În fapt, medicul care conducea un autoturism, pe strada 1 Mai, din direcția Dunării, la intersecția cu strada Alexandru Ghica nu a respectat semnificația indicatorului STOP, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat. În urma producerii accidentului, în jurul orei 20:15, polițiștii Biroului Rutier Alexandria au fost sesizați, prin apel E-call, despre producerea accidentului de circulație.
Accidentul, s-a soldat cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit faptul că bărbatul nu a consumat băuturi alcoolice la momentul producerii accidentului, iar pentru doctorița Mirea, rezultatul a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost transportată la spital pentru recoltarea mostrelor biologice, conform legii.
Cercetările continuă, în cadrul dosarului penal întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.
UPDATE:
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de medicul Mirela Mirea, pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de le lângă Judecătoria Alexandria.













Leave a Reply