Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman au dispus reținerea unui bărbat, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
La data de 21 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au identificat un bărbat ce ar fi deținut ilegal o armă neletală lungă, supusă autorizării, care ar fi fost introdusă în mod fraudulos în țară în cursul anului 2025, precum și 800 de diaboluri metalice, în comuna Balaci, județul Teleorman.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbatul în cauză.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.













Leave a Reply